În zilele de 4 și 5 octombrie, l-am avut ca invitat special pe domnul Patrick Jouhaud, osteopat D.O. și medic, cu o temă prețioasă pentru osteopatie: Sfenoidul.
Abordarea acestuia s-a făcut dintr-o perspectivă fluidică, în care structura este abordată atât ca anatomie, cât și ca funcție.
Structura este suportul unei funcții, funcția creează structura – un principiu bine cunoscut al osteopatiei.
Plecând de la sfenoid, au fost tratate, alte structuri cu funcții esențiale pentru corpul uman: hipofiza, cu cele două componente ale sale, adeno hipofiza, neurohipofiza și relația acestora cu tiroida și suprarenalele. Relația dintre sfenoid, orbită și globul ocular, funcția oculară. Iar de aici, am abordat tratamentul ochiului.
O relație foarte importantă dintre sfenoid și temporali, protectorii unor structuri cu funcții esenţiale: auzul, echilibrul și trecerea arterei carotide.
Am vorbit despre relația dintre cele trei aripi (2+1) ale sfenoidului și cele trei părți componente ale osului iliac și, de aici, despre postură și echilibru, pentru a integra, la final, raportul dintre hipofiză și epifiză, dintre axa corporală și funcțiile ei hormonale și axa de conexiune cu subtilul și spiritualul pe care o simbolizează epifiza. Epifiză, pe care o găsim simbolizată în multiple tradiții, de la cele orientale și până în curtea Vaticanului, printr-un con de brad.
Este minunat atunci când într-un singur curs poți să abordezi anatomie fiziologie, axă hormonală, postură, echilibru, stres, și planul subtil.
Îi mulțumim sincer domnului Patrick Jouhaud pentru abordarea pe care o are și pentru căldura cu care își susține an de an cursurile.
Il așteptăm cu nerăbdare pentru încă două cursuri pe care le va preda la primăvară în cadrul Institutului Român de Osteopatie.
